Insula Okinawa, face parte din arhipelagul Ryu Kyu, care se întinde pe o distanţă de 800 km între China şi Japonia şi este considerată de istorici ca fiind locul în care s-a perfecţionat pe parcursul mai multor secole, arta luptei cu mâna goală (karate), începând cu anul 1372, sub denumirea de Okinawa- te sau To-de. Pe fondul interzicerii portului armelor, localnicii au preluat de la chinezi tehnici din boxul chinezesc şi le-au perfecţionat prin antrenamente efectuate în secret pentru autoapărare. În secolul XVIII se evidenţiază 3 stiluri de bază: Naha-te, Shuri-te şi Tomari-te, preluând numele celor 3 oraşe în care se practicau. Shuri-te si Tomari-te fiind asemănătoare conceptual, au luat ulterior denumirea de Shorin-ryu, iar Naha-te s-a transformat în Shorei-Ryu.
Născut în anul 1868, în oraşul Shuri din Okinawa Gichin Funakoshi, elev a doi mari maeştrii în stilul Shorin Ryu, Yasutsune Azato şi Anko Itosu, este considerat părintele karate-ului modern şi întemeietorul stilului Shotokan. Funakoshi spunea despre Azato că era “neîntrecut în toată Okinawa în arta karate, la calorie, în kendo şi la tirul cu arcul.” De la maestrul Azato a învăţat că braţele şi picioarele sunt ca nişte spade atunci cand practici karate, iar secretul victoriei consta în a te cunoaşte atât pe tine dar şi adversarul. De la maestrul Anko Itosu a învăţat umilinţa şi modestia în relaţia cu ceilalţi oameni.
Prin demonstraţiile făcute în anii 1916 şi 1922 la Kyoto , respectiv Tokyo şi ulterior prin antrenamentele efectuate la universităţile Keio, Waseda, Hosei, şcoala Imperiala de Comert şi la Academia Navală a reuşit să popularizeze aceasta “nouă” artă marţială şi să o alature ca şi importanţa Judo-ului şi Jiu-Jitsu-lui.
A schimbat denumirea din TO DE în KARATE-DO, iar în anul 1936 a deschis în Tokyo prima sala (dojo) din lume special construită pentru practicarea Karate-ului sub denumirea SHOTOKAN ceea ce în traducere libera inseamna casa lui SHOTO. SHOTO fiind pseudonimul poetic al maestrului SHOTOKAN poate fi interpretat şi ca “şcoala bradului şi a valului” verdele etern al bradului simbolizând veşnica tinereţe a concepţiilor şi perpetua lor înnoire şi prin val muncă continuă care trebuie depusă pentru a le putea însuşi, asemenea valurilor ce lovesc neîncetat ţărmul.
Gichin Funakoshi a sistematizat Kata de la uşor la greu, de la simplu la complex conform cu principiile sale de mare pedagog, el fiind de profesie învaţător.
Născut în anul 1906, fiul lui Gichin Funakoshi, Yoshitaka Funakoshi, mare maestru de karate, a condus şi îmbunatăţit stilul Shotokan karate în perioada 1935-1945 astfel: a introdus pozitiile lungi pentru întărirea musculaturii picioarelor pentru antrenamentele de Kihon şi Kata; a introdus loviturile de picior YOKO GERI, MAWASHI GERI şi URA MAWASHI GERI; a introdus exerciţiile de luptă JIYU IPPON KUMITE şi JIYU KUMITE care ulterior au stat la baza evoluţiei Karate-ului sportiv.
În anul 1948 ia naştere Asociaţia Japoneza de Karate – JKA, cu scopul principal: răspândirea Karate-ului în întreaga lume.
În anul 1953, maestrul Funakoshi trimite o parte din cei mai buni instructori ai săi: Masatoshi Nakayama, Hidetaka Nishiama şi Tsutomu Oshima în Europa, unde în anul 1954 în Franţa se fondează Federaţia de Karate şi box liber, prima de acest fel în Europa.
După moartea maestrului G. Funakoshi, la conducerea JKA, îi succede Masatoshi Nakayama, care împreună cu alţi maeştrii implicaţi ca şi el în dezvoltarea Karate-ului ia decizia transformării acestuia pe langă linia sa de artă marţială şi într-o formă de întrecere sportivă, considerată a fi modalitatea cea mai bună de popularizare.
Dintre numeroşii maeştri Shotokan, Hirokazu Kanazawa s-a dovedit a fi unul dintre cei mai pricepuţi luptători. In 1957, la primul campionat naţional din Japonia, el a învins în toate meciurile, inclusiv în finala unde a caştigat lupta aplicând lovitura decisivă cu o mână ruptă.
În anul 1965 ia naştere Uniunea Europeana de Karate UEK, Asociatia Americana de Karate, Federaţia Tuturor Organizatiilor de Karate din Japonia FAJKO, la care JKA nu adera si în 1969 UIK Uniunea Internaţională de Karate iar în 1970 devine WUKO- Uniunea Mondiala a Organizatiilor de Karate.
În afară de cei doi mari maeştrii Gichin Funakoshi şi Yoshitaka Funakoshi, contribuţii importante la dezvoltarea mondială a Karate-ului Shotokan, au avut: Masatoshi Nakayama, Hidetaka Nishiama, Taiji Kase, Hirokazu Kanazawa, Keinosuke Enoeda, Teruyuki Okazaki, Hiroshi Shoji, Norihiko Iida, Hideo Ochi, Masaru Miura, Miazaki Satohi, Masahiko Tanaka, Hiroshi Shirai,Hitoshi Kasuya,Masao Kagawa, Shiro Asano,Keigo Abe,Yutaka Yaguchi,Koichi Sugimura,Toshiaki Namiki, Yasuyoshi Saito, Sadashige Kato.
Din anul 1970 şi până în prezent , karate-ul mondial a avut o evoluţie spectaculoasă, atât din punct de vedere sportiv cât şi din punct de vedere organizaţional. În momentul de faţă există un mare număr de organizaţii mondiale de karate shotokan conduse de mari maeştri japonezi sau non japonezi, fiecare cu propriile reguli şi competiţii mondiale.
